miercuri, 30 decembrie 2009

de ce... ce?

pentru ca am in fata 2 cani de ceai pline
pentru ca in una din ele ceaiul se va raci si va ramane nebaut
pentru ca vreau sa-mi citeasca cineva "Gudrun"
pentru ca nu exista acea persoana
pentru ca am scris o scrisoare
pentru ca nu am trimis-o si nu o voi trimite
pentru ca ascult de 2 ore aceeasi melodie
pentru ca inca imi doresc sa mai ninga
pentru ca e greu sa si plangi uneori
pentru ca imi doresc sa joc teatru si n-am un scenariu
pentru ca o sa adorm curand, si iar o sa am cosmaruri
pentru ca si noaptea trecuta am visat caini si m-am trezit ingrozita
pentru ca va fi luna plina a II-a oara in acest decembrie
pentru ca mi-am amintit asta
pentru ca scriu tampenii
pentru ca si cred aceste tampenii
pentru ca printr-un singur gest am aratat cat de egoista sunt
pentru ca imi pare rau ca a existat acel gest
pentru ca azi asta am baut prea mult
pentru ca inca sunt lucruri si oameni care conteaza
pentru ca inca am principii pe care nu le voi distruge
pentru ca in curand voi pleca iar
pentru ca am stiut ca nu erai al meu
pentru ca nu am fost a ta, ci a visatorului care imi zambise
pentru ca vreau sa spun atat de multe
pentru ca nu gasesc nici cuvintele, nici puterea sa vorbesc
pentru ca vreau sa-mi zici "noapte buna" in seara asta, inainte sa ma intalnesc cu cainii mei...

marți, 29 decembrie 2009

...pentru ca am ascultat "Falling Slowly"...

Inca mai simt urme de dungi rosii, ce nu mai sunt vizibile. Inca mai am cicatricea de pe mana, o promisiune facuta, o melodie si o figura in minte, inca simt aroma unui ceai in nari...
Inca simt primii fulgi de zapada de anul asta cum cad peste mine. Inca ii simt pe cei de acum aproape 5 ani. Inca vreau sa vad Anastasia in fiecare an, sa inot noaptea in mare, sa adorm in bratele tale.

Dar va veni o vreme cand urmele se vor duce, cand promisiunea se va uita, cand nu voi mai asculta acea melodie, nu voi mai bea acel ceai. O vreme cand zapada va fi doar.. zapada, cand nu-mi voi aminti de Anastasia, cand nu voi mai intra noaptea in mare, cand voi adormi singura, fara sa-ti mai soptesc nimic, si fara sa mai realizez de ce mi-e dor...

Doar cicatricea de pe mana va ramane... aceea pe care inca n-ai simtit-o...

"Vine o vreme... cand ploua rece."

luni, 28 decembrie 2009

ora 4:23 - aburi de realitate

Tu minti. Si minti mult. Si minti mult si prost.

Minciuna e o adevarata opera de arta. E un scenariu pe care il compui si-l inveti pana la cel mai mic detaliu. Uneori uiti replici, sau partenerii de scena le modifica pe cele stiute, asa ca improvizezi. Dar tot te intorci la scenariul initial si incerci sa transformi piesa intr-o capodopera. O capodopera a ta, nu a haosului!

Si atunci cand ajungi sa crezi fiecare minciuna, abia atunci, eu, spectator naiv al interpretarii tale, voi intelege dilemele personajului pe care tu il schitezi.

"Artistii folosesc minciuni pentru a spune adevarul"

Eu nu mi-am creat propria piesa.. Dar am indraznit sa improvizez in realitate. Si realitatea mi-a dat o palma. Am pierdut in fata propriei tentatii de a juca teatru. Nu stiam ca acel cliseu cu "lumea ca o mare scena", nu se aplica decat atunci cand exista un scenariu...

Si daca nu ti-ai rostit cuvantul?

Cui mai spui cuvintele deja scrise in scenariu - replica personajului principal?
Intri in alta piesa, cu alti actori, si-ti rostesti acolo, cu o flexiune voit manipulatoare in voce, replicile ridiculizate de falsitatea situatiei?

Nu e trist asa?

sâmbătă, 26 decembrie 2009

scenariu. episodul 1

E galagie in jur. Muzica e prea tare si vocile prea puternice. Toti vorbesc despre toate fara sa zica nimic. Majoritatea rad fara a incerca sa inteleaga vreun oarecare al II-lea sens in cuvintele auzite. Nimeni nu pricepe nimic.

Hainele si parul ii sunt imbibate de fum de tigara, il simte la fiecare miscare ce-o face. Mana ce strange tigarea intre aratator si mijlociu s-a proptit de masa, in apropierea scrumierei negre, de ceramica.
Priveste caramizile ce compun peretele din fata ei, uitand pentru cateva momente de zumzetul din jur.

- Anna.. Anna!
Tresare in momentul in care ii simte mana pe umar, si-l priveste cu ochi mari, curiosi. Mintea ei e inca departe, n-a reusit sa se lege de realitate inca.
- Deci, raspunde-mi! Care era cartea aia de care vorbeai?
- Uh?.. Ah, da.. "Tunelul".. Ernesto Sabato..
Clipeste de cateva ori dezorientata, incercand sa-si aduca aminte restul conversatiei avuta cu cateva minute in urma.

Isi fixeaza privirea asupra paharului de vin din fata ei, incercand parca sa descompuna in minte fiecare atom de materie, fiecare gand din incapere, fiecare cuvant.
Ii vede silueta un pic deformata de sticla si lichid, si-si abtine o tresarire. Fiorul din stomac nu poate fi controlat, dar gesturile sale, da. Fara sa clipeasca, ii urmareste fiecare miscare in reflexia din pahar.

- Si eu te sarut iubito.

Fata se apropie prin spatele Annei si-si lasa capul pe umarul ei, ca intr-un raspuns la soapta auzita. Parul ii aluneca peste gatul prietenei, ii acopera mana dreapta si pieptul. O mana imbracata in voal negru ii cuprinde posesiv celalalt umar si-si rasfira degetele peste baza gatului si clavicula ei. Isi lasa pentru cateva secunde fruntea rece pe obrazul Annei, apoi se ridica.

Ia pachetul de tigari de pe masa, scoate una, o aprinde, si savureaza primul fum. Se asaza pe un scaun, soarbe o gura de vin din paharul Annei si o priveste insistent. Degetele ei ii prind incheietura si o trag spre sine.
- M-am intors.
- Oare? Tu, tu te-ai intors?
Pleoapele fetei se pleaca, scotand in evidente genele lungi, arcuite natural. Isi apropie fata de gatul Annei si o saruta usor.
- Te astept in seara asta acasa. Mi-e dor de tine, vreau sa ma tii in brate in noaptea asta.

Isi lasa tigarea pe marginea scrumierei, se ridica si pleaca.
Anna priveste un timp fumul ce se ridica din tigarea neterminata. O ia intre degete, o apropie de buze, gata sa o sarute, trage un fum si o priveste parca hipnotizata.
- Mie mi-a fost dor de rujul rosu de pe buzele tale, imprimat pe tigarea mea...

joi, 24 decembrie 2009

imaginea de la fereastra...

Catarata pe pervazul de la fereastra, sta ea. Are silueta prelunga si subtire, parul lung, brunet, piele alba si o privire melancolica, ce face culoarea ochilor caprui si mai pala. Are picioarele stranse sub ea, iar mainile si fruntea ii sunt lipite de sticla.

"E bizar sa fumezi cand afara e ceata."

Fumul se pierde in particulele stravezii, le imbratisaza, se dizolva in ele si dispare, fara a-ti sansa de a-i savura estetica formei descrise.
E o imagine stearsa, ce nu-ti permite sa vezi decat umbre. Siluete nedefinite ca ale celor 2 ce se imbratisaza la coltul strazii. Luna ce mai devreme isi arata clar stralucirea rece, s-a inecat in pacla.

Tigarea dintre degetele ei se consuma incet, prea incet.
Sunete dulci de vioara si pian se impletesc, deseneaza o melodie stranie. Nici nu-si da seama daca e real, sau doar mintea ei creaza si traieste un alt scenariu.

In ceata isi face aparitia incet o mana subtire, feminina ce se misca fluid. Pletele lungi ale creaturii se incurca printre degetele propriei maini, fasii ale rochiei de voal se departeaza de trupul subtire, fragil si rece. Se roteste incet, isi arunca parul pe spate, lasand la vedere un gat lung, alb, si pieptul dezvelilt, deosebit de orice statuie a unei zeitati grecesti.

Isi mijeste ochii, incercand sa distinga macar un detaliu al frumusetii ireale ale entitatii din fata sa. Dar cu cat incearca mai mult, cu atat ea se disperseaza in ceata.
Nu mai raman in urma decat razele reci aruncate de felinarul modern de peste drum. Niciun fluture nu-si cauta o casa in lumina, si nisipul din clepsidra de langa pat si-a terminat scurgerea.

Fata nu mai apare, iar dansul sau hipnotic, ramane in mintea ei ca o intrebare.
"Cat de nebuna sunt?"

Figura himerei ii va ramane mereu necunoscuta.

miercuri, 23 decembrie 2009

azi iubesc... nemotivat

A inceput cu un fir de lumina ce trecea timid printre draperiile visinii si se ondula peste perne, pat si covor. A continuat cu un zambet somnoros ce s-a largit in momentul in care am ajuns la fereastra si am privit afara. Alb! Inca o zi alba.

A fost frigul ce imi intepa pielea si fericirea pe care am simtit-o cand mi-am intalnit "fratele". Si pisica neagra ce mi-a iesit in cale si care s-a jucat cu mine. Modul in care s-a apropiat de mine si mi s-a urcat pe umar, in care imi prindea parul cu ghearele si cum rasuflarea ei imi incalzea obrazul.

Am adorat ceaiul negru, cu mult lapte si NU prea mult zahar din Piano, orasul acoperit de noapte si luminat in portocaliu, melodiile de la Artesia, modul in care am fost privita si modul in care mi s-a vorbit.

A fost apoi copilul frantuz care incerca sa ma intrebe ceva, si care a zambit larg in momentul in care a auzit raspunsul in limba natala. M-a bucurat zambetul lui. Mi l-a daruit, l-am primit si l-am pastrat.

Azi am iubit pe rand un zambet, o pisica, o privire, un ceai si un copil haotic. Si te-am iubit continuu pe tine. Azi am iubit.. nemotivat...

Imi pare rau doar ca n-am reusit sa scriu ceea ce am spus mai sus, intr-un mod mai estetic. Richie avea dreptate.. depresia e mai inspiranta din punct de vedere creativ, decat fericirea.

luni, 21 decembrie 2009

aberatii despre pseudoreligie

Eu nu sunt Papini. Pentru mine Dumnezeu a fost viu, si Dumnezeu a murit. Nu stiu cand, nu stiu cum. Stiu doar ca odata mi-am amintit de presupusa lui existenta si l-am cautat. Si nu era acolo.
S-a produs o desacralizare a radacinilor religioase, o rupere a legaturilor intre umanitate si divin.

Mi-e greu sa cred ca exista mai multa sacralitate intr-o biserica unde oamenii - profani prin insasi natura lor materiala si mitul existentei atribuit - isi tarasc corpurile pline de seva putreda a societatii, decat in vantul ce taie vinele frunzelor de castan.

Cu ce ii e superioara o religie atestata istoric, oricarui concept personal inocent si naiv? Superioritatea unei religii nu sta in claritatea conceptelor, a preciziei si a cunoasterii transcendentului. Orice forma teista - personala sau nu – ajunge la paroxism prin omul ce o atinge intr-un mod unic.

Am uitat sa ne uitam in jur si sa vedem mai mult decat doar asfalt si cladiri, nu mai deosebim valoarea de nonvaloare, credinta de simple randuri scrise in carti “sfinte”. Suntem egoisti, ignoranti si incapabili de a vedea mediocritatea din noi si de a o accepta.
Obsesiv, repetam ca vechile pick-up-uri stricate, idei ce nu ne apartin si in care nu credem.
Militam impotriva religiei, il ridicam in slavi pe Darwin fara sa stim de fapt care i-au fost teoriile.

Acesta este un text pentru si impotriva propriei persoane. Deasemenea, il dedic oricarui teribilist incapabil sa vada mai departe de ochelarii de cal pe care ii poarta cu o mandire maladiva.

vineri, 18 decembrie 2009

El Laberinto (continuare)

M-am obisnuit sa ma astept la prea mult a II-a oara. Si m-am obisnuit sa cred ca, din cauza asteptarilor, va fi un esec.
Dar, in seara asta mi-ai aratat ca absolutul poate fi atins, exact in acelasi loc, macar de doua ori.

A inceput cu un semn seducator din gene, a fost o imbratisare infiorata, si degete alunecand prin parul meu, urmatoarea atingere, brutala, ce m-a lovit de perete.. si bajbaiala mea continua pana in sala.

Dansul decadent, miscarile fluide, ma hipnotizau. Plete in aer, valuri albe, brate gratioase miscandu-se necontenit in penumbra rece si... STOP. Muzica isi schimba ritmul pasional, brutal, dur.
Apare incet, cu lumanarea in mana si rugaciunea pe buzele tremuratoare. O sopteste incet, incurcat, terifiat.

Lovesti, lovesti brutal cu biciul de fier tot ce-ti iese in cale. Se aude un scartait sinistru la fiecare atingere intre metale. Vad scantei, le simt, pe scena si in mine.
Uita-te la ea, cum te impinge, uita-te cum te trage, cum te raspinge, cum incearca sa te posede, cum fuge de tine, cum te imbratisaza. Atinge-i pasiunea cu varfurile degetelor si pleaca.

Grotescul latrinelor te copleseste. Simti fiecare picatura de apa ce se scurge, murdara, peste tine, peste tot ce te inconjoara. Simti mirosul dezgustator, traiesti cu el, il respiri, iti umpli plamani cu scarba si nesat. Auzi lanturile zornaind in urma ta, atingi darele de murdarie de pe pamant si incerci sa sorbi fiecare picatura in speranta ca-ti vei potoli setea.

Copile, te obsedeaza, ii simti dorinta, ii atingi pielea decadenta. Iti ia mana si ti-o apasa pe coapsa fierbinte, te obliga sa-ti infigi unghiile si sa tragi.
Iar tu? Sari asupra ei si ii tinutiesti mainile de grilajul de fier, te lasi peste trupul ei subtire si, fara mila, posezi.

Zbieratul ei deznadajduit m-a cutremurat. Sinuciderea ta e mai puternica prin efectul asupra mea, decat prin moartea in sine!

Judecata a fost nedreapta.. Asa ca te intorci, iei din nou lumanarea, si cu aceeasi voce dramatica, tremurata, soptesti din nou rugaciunea. Mai crezi in ea?

Dansezi..

joi, 17 decembrie 2009

de-a v-ati ascunselea...

Nemiscarea. Ca un somn, ca un film cu vise, rupt, blocat pe o singura imagine.
Apoi vocea. Vocea ei si cantecul. Parul care ii ascundea fata si mersul vostru obsesiv, continuu, circular.. simplu. Si tot vocea ei ce-mi bantuie inca gandurile.

O lovitura, o tresarire, un fior.
Dansul.. a venit timpul dansului. Parul lung, blond, ce mai devreme mangaia fata ei, se misca acum singular, biciuie aerul si pamantul. Miscari fluide, fascinante, oprite brusc de un gest. O mana tremuranda, subtire si totusi masculina, se joaca cu suflul tau infierbantat.
Vocea lui puternica, bruta si totusi blanda iti completa miscarile, in acelasi mod in care o vioara contureaza si continua estetica unei fete feminine.
Te tarasti, te ridici, te opresti, sari, te invartesti, iti lasi parul sa cada pe fata, sa te ascunda, iti retragi mana, te afunzi in cantec.

"innebunitor e dansul fluturilor"

Te ia in bratele sale, si iti acopera ochii deja orbi. Simti pamantul pe piele, cum te acopera, cum te sufoca, cum se intareste peste tine si te ingroapa. Ai murit. Si ea plange.

Vine randul tau copile. Sa-ti arati dragostea, sa o traiesti, sa o plangi. Simti fiorul pasiunii cum te musca, te zdruncina, iti desface carnea de pe oase, te macina, te distruge. Si cazi.. si pierzi.. si mori. Esti acoperit de lut umed, aruncat undeva, deasupra lui.

Apoi vii tu, domnita. Desfatare, admiratie, dorinta, frica naiva. Vrei o viata normala, fara sa-i vezi mediocritatea. E doar frumusetea din oglinda si siguranta rutinei. Nu vezi ce le faci altora. Nu-i intelegi lui nebunia, nu vezi obsesia ce-i straluceste in ochi, simti doar iubirea bolnava, senzatie aproape palpabila. Si mori si tu.. In aceeasi groapa, acoperita de acelasi pamant.

Teluricul ma-nfricoseaza...

miercuri, 16 decembrie 2009

My brain is perfectly normal!

Isi face aparitia brusc. Printr-un hohot brutal de ras, ce sparge linistea din camera si intrerupe somnul colegei. O privire in gol si un zambet. Mov.. e mov inchis..ce inseamna mov?
Inca ninge afara. Azi, lumea mea e alba. Si ciocolata cu cele 4 pliculete de zahar in plus e tot alba.

Hai sa ne plimbam iar pe liniile de tramvai, printre masini. Sa ne dorim ceva si sa radem. Sa fie trist si sa radem in hohote. Sa ajungem la un extaz temporar, vecin unei nebunii paroxiste.
Si o sa se crape masca de sticla, si o sa fie brazdata de santuri opace. Si o sa incerci atunci o alta privire, dar strangerea materialului dur si ciobit o sa te infioare si o sa te doara.

Si din spatele hohotului, zbiara, urla, taraste-te si lasa-te taiat de fiecare ciob. Lasa fiecare gravura pe pielea ta sa se cicatrizeze incet. Apoi ia stiletul si deschide-o pe fiecare din ele, incet, savurand caldura fiecarui strop de rubin ce curge.
Lasa-te in zapada si mira-te de ce nu ingheti si de ce iti place. Si intreaba-te de ce inca joci teatru zi de zi.

Pentru ca schizofrenia e o stare normala, paranoia doar un sentiment, frica, un mod de viata, si multiplele personalitati, o stare de bine.

"If you want to be a good lier, then start with lying yourself.."

Teatru



Stiu ca ies din aria de acoperire a blog-ului cu acest post, si ca fac reclama, asa ca nu voi scrie, daaaaar...
cu aluzie la postul de mai jos

joi, 10 decembrie 2009

...fiecare ne jucam, nu?

Eu dansez in lumea mea, ma ingrop in pernele mele, cu romanele mele si betisoarele mele parfumate, cu aroma ei. Ascult povesti si le recreez in minte, desenez fecioare nordice cu plete lungi si ochi reci, vad barzi.

Amestec ganduri, fac salturi intre agonie si extaz, obosesc, adorm si la trezire, o iau de la capat. Creez ce vreau, cum vreau, si ma insel. Cer prea mult si cedez.

Incerc sa zbor, cad, si mint ca m-am impiedicat de-un nor. Pun prea multa miere in ceai si prea mult lapte. Citesc prea putin si prea romantat. Visez prea mult, prea cu optimism si prea irealizabil. 

Iubesc amintiri prea des. Ma indragostesc de utopii prea des. Iubesc de fapt prea rar, dar prea obsesiv. 
Ma las fascinata si pierd. Ma joc, gresesc si ma lovesc. Si iar ma joc, ma joc, ma joc…

Tu privesti, capturezi, atingi. Prinzi si nu dai drumul, iei si posezi, strangi, sfarmi, rupi. Lipesti la loc prin doar un suflu si spargi prin simplul fior al unei atingeri. 

Creezi fiori si furtuni ce le doresc cu o voluptate inexplicabila, si de care ma tem la fel de mult. Ma faci sa tremur, sa ma ascund in tine.
Atragi printr-o privire si alungi prin tacere. Cuceresti, furi si pleci. Tu seduci.. seduci.. mereu seduci…

luni, 7 decembrie 2009

spectacol

Ma prinzi in brate, ma intorci, ma impingi si iar ma tragi spre tine. Iti simt parul lung atingandu-mi fruntea. Degetele-ti aluneca violent pe fata mea si-mi preseaza buzele. Sangele imi pulseaza sub degetele tale ce-mi danseaza pe gat. Imi ingropi fata la pieptul tau si ma strangi posesiv de umeri.

Iti simt palmele cum urca si unghiile cum traseaza o dara un pic dureroasa pe piele. Iti infigi degetele in parul meu si tragi usor.
Descriem inca doua cercuri in pasi de dans haotici, si ma impingi mai departe.

Si era modul brutal in care loveai custile cu biciul cu zale de fier.
Si cum tu, femeie, te-ai lasat posedata.
Si cum tu, nebunule, te-ai sinucis.. in momentul in care aveai funia de gat, ti-ai dorit, macar o clipa, sa renunti?

Estetica primordiala si fascinatia creeaza o dependenta hipnotica.

duminică, 29 noiembrie 2009

3 minute...

O umbra lunga intuneca peretele si trotuarul. Era inalta, cu o silueta subtire si fragila si piele alb-cenusie. Parul lung, inchis la culoare, contrasta cu obrazul pal, translucid. Avea o mana plapanda cu degete lungi ce strangeau o tigara ce se consuma lent si continuu. Fumul se ridica si ii incatusa parca incheietura impodobita cu o bratara de tus. Duce tigarea spre buzele palide si trage un fum... unul singur. Ochii-i intredeschisi fixeaza obsesiv un punct ireal, iar buzele-i despartite tremura.
E frig si ceata. Lumina portocalie de la lampadarul de la coltul aleii nu reuseste sa lumineze decat radacinile iesite din asfalt ale teiului uscat de langa.

***

Priveste in ochii lui ca hipnotizata. E inalt, cu o manta neagra de stofa ce atinge pamantul si par lung, rasfirat pe spate. Mana lui e ca cea a unui pianist. Nervoasa, cu degete lungi si subtiri. Ii simte respiratia in par si caldura corpului desi ii despart mai multi centimetri.

Ii prinde maine intr-a sa si i-o lipeste de obraz. Ii saruta incheietura si ii da drumul.

Isi ridica ochii tulburi spre el, iar valuri scurte de respiratie calda se aud incet, neregulat. Le simte pe gat. Azi nu si-a mai luat esarfa si simte atingerea fiecarui fior.

(candva se va modifica si completa)


sâmbătă, 28 noiembrie 2009

de ce am mereu tigari la mine..

Prima data e mereu dulce. Tin tigarea intre degete si o privesc cum se consuma incet. Al v-lea fum si deja e amara.. n-am stiut cand sa ma opresc.
De-acum nu mai fumez. Doar o tin absenta intre doua degete si o privesc pana realizez ridicolul situatiei. Si atunci o iau si ma joc. Cred ca n-am nevoie de nicotina. Sau de tigara. Am nevoie doar sa o vad cum se mistuie incet, cum se transforma in nimic mai mult decat scrum.
E ca o dependenta vizuala. Sa stau, sa privesc, sa ma pierd in arabescurile imperfecte ce le descrie in aer. Sa uit... sa uit tot.
Ma intreb uneori daca nu tin tigarea intre degete doar pentru ca mi-e dor de mirosul tau atunci cand ti-ai trecut varful degetelor peste buzele mele..

marți, 17 noiembrie 2009

nu mai e nimeni..

Sa ridice mana cel pe care nu l-am dezamagit vreodata!
Sa ridice mana cel care a crezut in mine si nu i-au fost inselate asteptarile!
Sa-si dezlipeasca acum buzele si sa ma apere de propria judecata! Sa ma lase sa ma invelesc in cuvintele lui si sa-mi ia patura din cap fara sa ma sperie.

luni, 9 noiembrie 2009

Nimic

Remember, my child: without innocence the cross is only iron, hope is only an illusion and Ocean Soul's nothing but a name...

***

De unde dorinta obsedanta de decandenta si repulsie? Din "calitatea" de a fi o mangusta imperfecta? Din nebunie?
Uneori mi-as dori sa fiu capabila sa ating cel mai de jos prag posibil, sa simt dezgustul tuturor, tocmai pentru a putea incerca sa gasesc undeva si persoana care, pusa in fata acestui sacrilegiu, sa reusasca sa vada ultima urma de inocenta ramasa.
Mi-e frica de repulsia si ambiguitatea ce le simt fata de mine. Ma sperie ce simt pentru tine. Ma inec, dezgustata de propria reactie si acceptiune.
Mai jos decat un copil inapt.. nu e doar prostie, ci si o lamentabila incercare de a arata ce e mai rau in mine...

***

De ce nu sufar de nebunie?
Copil.. copil pierdut ce n-ai invatat sa cresti..
Sau poate da.. ca intr-o Antigona moderna, vei lasa sa arda pe altar...
O alta drama a lui Rigolleto mi-ar sodomiza oare suflul?

vineri, 30 octombrie 2009

au revoir...

Gara.. nu gara pustie a lui Paler, unde doar un decalog pe perete, sau fricile, isi gasesc locul. Nici gara acelei Lorelei ce intalneste primii fiori romantizati ai adolescentei. Nici chiar gara moderna, cu sacose mari, indesate in toate ungherele, si forfota.
Doar o gara sufocata de magazine, cu prea multa lume pentru acea ora, lume ce astepta, neatinsa de nimic mai mult decat rutina zilnica, urmatorul tren spre casa.
Gara in care te-am vazut ultima oara, in care, dupa ultimul ramas bun, am jucat teatru cu mine insami, spunandu-mi ca totul e bine. E gara in care am trait cea mai grea despartire si unde, singura lacrima ce n-am putut-o pastra pentru mine s-a lovit, nestiuta de nimeni, de asfaltul neregulat.
E gara.. unde m-am uitat pe mine..

...je ne peux pas oublier...


luni, 26 octombrie 2009

parce'que je t'aime



joi, 22 octombrie 2009

voi fi..

Mi-e dor.. mi-e dor sa ma pierd. In mine, in tine, in locuri ce nu le stiu, in lucruri ce nu le cunosc. O sa plec candva, undeva si o sa uit. O sa scriu iar jurnale insipide si o sa cred ca sunt speciala. Dar voi fi doar o mediocra ce nu-si poate indeplini promisiunea fata de sine si voi cadea. Ma voi trezi dimineata, voi pleca la lucru, ma voi casatori, voi avea copii si voi fi multumita de viata mea, incapabila sa mai vad lumea cum obisnuiam sa o vad. Deja simt cum ceata asta a stupiditatii ma ineaca. O sa uit sa citesc, sa ascult, sa ating. Nu o sa mai fiu om. Caci omul, desi egoist si prost, este fascinant prin prisma intensitatii cu care percepe un sentiment.
Mai e cineva care sa ma ridice din balta asta de noroi?
Nu? asa credeam si eu..

marți, 13 octombrie 2009

if I were..

ceva ce n-as scrie in mod normal, dar...

If I were a month, i would be... November
If I were a week day, i would be... Friday
If I were a part of the day, i would be... somewhere between midnight and 3 am
If I were a sea animal, i would be... a sea-jelly
If I were a direction, i would be... wherever the wind might lead me to
If I were a virtue, i would be... loyal to certain people
If i were a historic personality, i would be... Gudrun (norske myth)
If I were a planet, i would be... Saturn
If i were a liquid, i would be... sea water
If I were a stone, i would be... amber
If I were a bird, i would be... an eagle
If I were a flower, i would be... lilac
If I were a type of weather, i would be... a november rain
If I were a musical instrument, i would be... a violin
If I were an emotion, i would be... confusion
If I were a sound, i would be... the wind in an abandoned house
If I were an element, i would be... fire
If I were a song, i would be... Low man's lyric - Metallica
If I were a movie, i would be... Phantom of the Opera
If I were a book, i would be... 19 roses - Mircea Eliade
If I were a type of food, i would be... pancakes
If I were a city, i would be... Sighisoara
If I were a taste, i would be... something mediocre
If I were a flavour, i would be... white chocolate
If I were a colour, i would be... dark red
If I were a fabric, i would be... silk
If i were a word, i would be... mediocrity
If I were a part of the body, i would be... clavicle
If I were a facial expression, i would be.. aparent superiority
If I were a school subject, i would be... Photographic Arts
If I were a cartoon character, i would be... Frolo from Notre dame de Paris
If I were a form, i would be... indefinite
If I were a number, i would be... 9
If I were a form of transport, i would be... a tram
If I were a piece of clothing, i would be... a too short red and black scarf

marți, 6 octombrie 2009

aberatii pe culoarul din 22...

Stii cum e sa stai? Sa stai si sa nu stii ce vrei sa zici? Nu sa nu iti gasesti cuvintele, ci sa nu stii ce gandesti. Sa vrei sa strigi, sa alergi, sa te pui in fata ei si sa-i spui tot ce nu stii, dar ai vrea ca ea sa inteleaga.
Si stii tu cum e sa crezi? Sa crezi ca in disperarea ta atingi apogeul unui sentiment, dar raportandu-l apoi la nebunia neascunsa de o doza de litium, sa-i vezi mediocritatea? Sa simti tensiunea, ca un condens pe pielea ta si sa te trezesti brusc cu patura invartita in jurul tau? Sa-ti auzi respiratia sacadata acoperind calmul din somnul colegelor.
Ma intreb daca nu ai ales deja, sau, daca ai facut-o, de nu regreti. Daca nu simti in fiecare secunda ce-o petreci cu tine alegerea, ca un blestem ce o sa-l porti mereu.
Unde o mai gasesc acum, cand am lasat-o sa fuga prea departe in fata mea?

luni, 28 septembrie 2009

citat

tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult
tocmai acum am mintit-o...

tocmai acum.. orbesc..
(*ea - Nichita Stanescu, Epica Magna)

vineri, 18 septembrie 2009

nimic impresionant

Nu te-as sfatui sa-ti pierzi timpul citind aberatiile de mai jos.
---

Linii albe si negre se intalnesc si se departeaza in fata ei. Ochii le urmaresc si obosesc.. Se roteste si se impiedica.. cade si se ridica.. si cade din nou! Respiratia ei sacada se aude nefiresc.
Mana subtire lasa urme pe oglinda, vasul de langa se clatina si cade.. Bucati de portelan peste tot. Caderea lor provoaca un scartait ireal, ca de ghilotina ce decapiteaza statui de sticla. Apa se prelinge pe gresie. Aluneca! pumnul ei loveste peretele si se retrage de durere. a atins un ciob de portelan si sangele ii curge intr-un firisor subtire si fierbinte din palma spre cot. Darele ingheata incet, amortindu-i mana. Manjeste gresia si tricoul ei alb. Se ridica si se plimba in deriva prin incapere. Ochii ii goi de orice sentiment. Picioarele se lovesc inconstient de cioburi ascutite si marginile peretilor.
-Alege, alege! Decide!- Pumnii i se incordeaza, unghiile ii scrijeles pielea subtire a palmei.
-Decide ce vrei!-
Aude obsesiv aceeasi comanda rece. Aceeasi tonalitate omogena constituie pentru ea o adevarata picatura chinezeasca.
Un urlet se aude! o lacrima cade pe gresia rece, altele i se intalnesc sub barbie si aluneca incet pe gat in jos, desenand o urma sarata. Se opreste in fata cazii si da drumul la apa. Asteapta cu ochii pironiti la robinetul de metal. Apa a ajuns la marginea de sus.
Mintea ei deja se joaca, ii rascoleste toate stertarele simtirii si constientei. Fiecare gand ratacit ii e combatut de un altul. Antinomii fara sfarsit isi fac loc in tulburarea ei.
-Alege ce vrei!- Sta in coltul incaperii in timp ce apa depaseste incet marginea cazii si inunda podeaua. Ii atinge rece picioarele. Un fior o face sa tremure. O criza de plans apoi si liniste. Clipeste, buzele i se intredeschid usor. Isi da parul de pe fata si ingana un cantec. Propria voce suna straniu. O criza de ras o apuca dintr-o data.. Se ridica si porneste spre usa, dar aluneca pe gresia uda. Cade in mijlocul bucatilor ascutite. Ridica mana dupa un prosop ce si-l pune in jurul mainii. O ustura, dar nu baga de seama, parca n-ar fi rana ei. Sprijinindu-se incet de chiveta, se ridica si priveste in oglinda. O imagine necunoscuta, cu ochi straini, o priveste.
"Cine e ea? Cine e acolo?" -Alege! Alege-
"nu, eu nu sunt nebuna! nu e nimic"
O migrena o apuca, aude certurile vecinilor de alaturi, aude copii ce plang in apartamenul de deasupra. Aude viata cum curge in jurul ei. Pumnul ii loveste oglinda. Nu se sparge.. Si loveste.. loveste pana o crapatura deformeaza imaginea necunoscutei din fata ei. Apuca un pahar si-l arunca. Bucati taioase cad pe jos si in cada plina cu apa.
-Fa-ti alegerea Seanna!- Ideea unei mediocritati fericite ii ocupa mintea. Ea va reusi sa aiba o sluja, o familie, o viata.. Fara griji, fara ganduri. -Ai ales, ai ales-
"Nu, eu nu aleg, eu nu mai aleg!"
Nebunia o castiga iar! Eu, eu nu o sa fiu asa! Ia rujul in mana si-i picteaza buzele rosii. Respiratia ei abureste oglinda.
-Nu decizi nimic? Nu poti sa nu decizi!-
Isi aprinde o tigara si se ascunde in cada. Apa rece ii strabate trupul ca un curent electric, inghetand-o. Se ineaca de la primul fum. Mana ii atarna pe marginea cazii, iar capul ii e lasat pe spate. Fumul de tutun ii inunda narile, dandu-i o senzatie de strangulare. Sangele continua sa-i curga incet din micile taieturi de pe corp desenand arabescuri slabatice in apa plina de cristale de sticla. Un paianjen e in coltul opus. Nu are nici foaie, nici stilou cu ea. Calimara e in camera de alaturi, varsata pe parchet.. Mai tarziu trebuie sa faca ordine. Realitatea o sa-i bata la usa doar. Ochii ii sticlesc din nou si orice gand o paraseste.. Poate o alta criza ii va fi fatala. "Sper ca o alta criza imi va fi fatala!"

-Decide-ti destinul nebuno!-

vineri, 11 septembrie 2009

Cu prima atingere, am murit din nou

Ti s-a intamplat sa te minti uneori atat de mult, incat sa uiti ce e adevarat si ce nu?
Sa visezi atat de mult, incat sa nu mai poti deosebi realitatea de iluzie?
Sa creezi atatea scenarii si sa traiesti atat de putin, incat primele sa fure locul vietii?
In noaptea asta am vazut iar marea, i-am simtit gustul sarat in gura si algele alunecoase pe piele.
Si in singuratatea rasaritului am murit din nou. Doar la ceasul cand soarele doarme ma ridic din patul mortii si-mi traiesc nebunia. Doar atunci, ascunsi in noapte, te ating si nu te sfarmi.

***

Corabia ta e in port. Oglinda s-a crapat la caderea ancorei. Imaginea s-a frant.

joi, 10 septembrie 2009

ea ar fi Hymera..

As ciopli in mine propria capodopera. Dar mi-e frica sa nu renunt! Sa nu pierd cararea pe care ar trebui sa merg. Nici nu-mi dau seama cand am inceput sa folosesc cuvantul "trebuie", cert e ca o fac, desi inca imi provoaca repulsie uneori. Ori, il accept pentru ca nu cred in ceea ce spun. E o tendinta inefabila de a porni pe un drum, desi tanjesc dupa un altul. Ca o resemnare neacceptata inca. O minciuna nedeclarata.
Cred ca in final va fi doar o mediocra statuie cu veleitati de geniu.

***

E ceata, nu se vede decat o pacla gri, asezata pe strazile umede. Lumina felinarelor cade portocalie.

***

As creea din mine o capodopera a vietii. Ma bantuie gandul creatiei, sapa in teroarea mea si ameninta.
I-as desena fiecare contur, as umbri cu mina creionului fiecare parte neatinsa de lumina. As modela in degetele ei gratia lui Apollo, i-as picta fata in nuantele unei tragedii ascunse, i-as aduce in ochi toata nostalgia, i-as frange inima in bucati ascutite ce taie adanc. As crea-o pe ea, uitand de mine. Ar trai fara a avea stiinta de aceea ce s-a jucat cu nebunia ei in lut, stergandu-si identitatea odata cu ultima respiratie daruita statuii de praf. As distruge conceptul capodoperei umane inainte de a-l intelege.
Eu.. nici macar nu stiu de unde sa incep...

vineri, 4 septembrie 2009

Sau poate e doar in mintea mea...

Gasesc in faptele tale cuvintele adolescentului din Eliade. Sau poate doar mi se pare mie. Oricum, cert e ca simt o gelozie muta - singura pe care mi-am permis-o vreodata - asupra gandurilor si personajelor sale. Ca si cum ai fi el, iar eu, cel mai mediocru caracter. Dar poate e totul doar in mintea mea, si acum gandesc fraze anapoda strivite de somn si dimineata.

Ieri am pierdut ultima zi de vara - 1 sept -

Ieri era mai... mai toamna ca azi.
Ieri ii simteam suflul rece si norii de cenusa cernandu-se asupra mea.
Ieri am inghetat si m-am ascuns sub patura, azi stau trantita in fanul uscat.
Ieri asteptam toamna cu o voluptate abia stapanita iar azi.. mi-e frica.
Ieri stiam ca urmatoarea vara va aduce cu ea inca un an ce-a trecut.
Ieri trageam de ea, incercam sa-i lungesc secundele, dar ele se scurgeau din pumnii mei, ca apa.

miercuri, 26 august 2009

Rapidul Sibiu - Timisoara...

...sta in tren. Are fata lipita de geam. Pe mana fragila, cu degete lungi si subtiri atarna 2 bratari de piele neagra. Schiteaza pe geam un nume imaginar si isi lasa mana sa cada.
Colegul de langa, pierdut in el insusi, ingana niste versuri fara sens.
Se uita pe geam. Stalpii de beton se apropie si se departeaza cu o viteza ametitoare. Se invarteasc in jurul ei, incadreaza acelasi peisaj monoton ce se repeta iar... si iar...
E curent in compartiment; suvite din parul ei prind viata, dansand parca in ritmul simfoniei vantului.

Imaginea de afara devine de o absurditate patrunzatoare. Si vantul parca miroase a ploaie. Primul fulger lumineaza margini rupte de nori, taie imensitatea cerului, il imparte in bucati. Primele picaturi de ploaie lovesc geamul trenului ce alearga pe campia imensa. Urme lungi si ascutite limpezesc semnele maronii de rugina si lut. Prin geamul deschis intra cateva picaturi inauntru. Se ridica si impinge geamul intepenit. Cad fire de rugina, se aude un scartait si se urneste. Dar nu se inchide, inca se mai simte raceala de afara. Fiorul ce ii trece prin suflet o ingheata.

Isi sprijina iar capul de geamul murdar. Respiratia ei calda abureste geamul, facand cel mai banal obiect sa para fantomatic, invaluit in lumina becurilor vechi si a culorilor tipatoare ale semafoarelor.
Mintea ei isi incepe joaca. O frantura din casa bunicii, o fraza din multele dezbatute cu Cecilia sub salcam, o seara de iarna si imbratisarea lui, un apus, un val de apa sarata care o trage la fund.
Tresare! Isi simte respiratia grea, intretaiata de mici suspine, pieptu-i zbatandu-se nervos. Picaturi de sudoare ii aluneca pe pielea rece. Ochii ei, larg deschisi, pastrau inca o sclipire de nebunie. Isi desclesteaza degetele de pe scaunul acoperit de piele rupta, si atinge geamul. Deseneaza iar. Nici ea nu stie ce, mana ii aluneca straina pe sticla neteda...

luni, 24 august 2009

Iubito, vine toamna...

Vine, dar eu n-o simt. Si ploua afara, si nici asta nu simt. Percep fiecare picatuta ce-mi aluneca incet pe par, pe spate, pe maini, pe frunte, pe pleoape, pe buze, dar.. atat!
N-aud nici plans, nici ras. SI nu ma mai plec in fata ta ca altadata. Fug! Te-aud batand in geam si nu deschid. As vrea.. sa simt ca am nevoie de tine, ca si inainte. Sa te am.. sa ma am inapoi..

Iubito, te vad! Iti ating pielea translucida, de sidef. Simt mirosul ploii in parul tau lung, revarsat pe umeri. In suvitele incolacite in jurul gataului tau scluptat in marmura. Si ochii, ochii tai n-au albastru amiezei de iulie, sunt verde-cenusii, ca adancurile unei ape tulbure. In ei se zbate marea, cresc talazuri, se pierd amintiri.

Tu poti simti, nu?
Eu am uitat. Iubito, invata-ma sa simt iar toamna..

vineri, 7 august 2009

ei... celei ce a fost si muza si zeita

Sa aud ca ea a murit m-a lovit mai rau decat ar fi putut-o face oricare dintre fulgerele vazute atunci, de la fereastra trenului.
Nu pot sa-i scriu acum, aici o scrisoare de adio. Nu stiu de ce. Poate va fi o vreme cand o sa reusesc sa imprim cuvintele pe hartie. Dar probabil si atunci doar pe hartie vor ramane.
Nu-mi vine in minte decat un vers, si el tot al sau...
...pe tot ce-am trait doua cruci au crescut...

marți, 14 iulie 2009

Teatru

Teatrul? Teatrul nu e o masca! Teatrul e o traire...
Tot eu eram si acolo pe scena. Si nu minteam. Si nu mi-a fost frica sau rusine... si nici nu m-am acoperit.
Nu vad nici mastile de tifon sau sticla ale lui Paler, nu se aude niciun strigat. Mastile venetiene stau prafuite in camera unui actor, la garderoba gasesti o Christine adormita in bratele mentorului ce nu-si mai ascunde chipul grotesc.
Masti pictate de copii si manjite de timpul ce a adus cu el ploile vietii sunt peste tot in jur. Sterse, hidoase, incremenite intr-un ranjet prea curand devenit comun, ascunse in eternul glob de cristal sau inchise in sicriu.
Numai teatrul... numai el ascunde locul unde poti trai fara o masca.

vineri, 10 iulie 2009

o noapte cu un demon

Printr-un geam spart se aude fosnetul unei adieri sinistre. Primul rand de candele s-a stins; se simte miros de tamaie si de lumanari fumegande. Fumul creaza arabescuri translucide in intunecimea catedralei. Jumatatea metalica a unei cruci medievale se izbeste de peretele impodobit cu imaginea stearsa de vreme a unui sfant aurit. Cateva lumanari razlete in acest parca profan sanctuar arunca pe pereti umbre fade ale obiectelor asa numite divine si ale crengilor imbracate in frunze roscatii ale corcodusului din curtea lacasului. Imaginea intoarsa a unui Hristos pangarit se lungeste pe podea, tremurand la fiece adiere. Note distorsionate ale unor picaturi ce se preling pe perete, cazand apoi in balta, se aud ritmic. Un colt dintr-o sutana neagra se zareste de sub un scaun, iar o mana neclintita strangand un pumnal argintat incrustrat cu onix, incercand parca sa-si evidentieze astefel venele albastrui, se intrevede de sub haina preoteasca. Pe altar doua maini se inlantuiesc intr-un dans frenetic. O alta trage de materialul decadent, fosnetul acestuia ;mangaind parca simturile lui. La lumina unei candele umarul ei imprumuta culoarea mierii. Doua buze flamande coboara, arzandu-i pielea, infierand-o cu un simbol satanic. Unghiile ei sangerii ii lasa urme pe pielea alba, ochii i se inchid si buzele li se contopesc intr-un sarut atat de vinovat si totusi atat de pur incat antinomia iadului si a raiului ce se lupta pentru sufletul ei pare sa se disperseze undeva, lasand in urma doar imaginea a unei dimineti cetoase. El ii mangaie gatul si umerii, ii priveste fata cu pleoapele aplecate si tremurande incercand sa ascunda si, in acelasi timp, sa pastreze cat mai mult extazul psihologic. [...] Zambetul teatral i se transforma intr-un ranjet, privirea isi pierdu gratia. O impinge pe treptele din fata altarului si pleaca. Nu e prima, nu e ultima.. nu e nimeni...

un an..

nu, nu trebuie sa intelegi legatura dintre titlu si ce scrie aici..

Intr-un oras tacut, violent de tacut, ma bantuie iar fantomele copilariei. Apar monstrii ascunsi sub pat, apare amintirea unui vis urat aducand cu ele.. din nou frica de ceva necunoscut.
Cu fiece masina care trece, umbrele de pe pereti cresc, se abstractizeaza, se pierd intr-un dans nebunesc.
Par niste siluete dintr-o hora, afisandu-si decadenta intr-o veche catedrala, profanand-o prin fiece miscare. Se-nlantuiesc parca intr-o erotica imbratisare, dispersandu-se in urmatoarea clipa, lasand in urma doar o amintire vaga, cumva eronata, a tabloului ce se vrea divin. Demonii copilariei paveaza calea ce ma va indeparta si mai mult de un inger pazitor, ma aduc mai aproape de modernismul dur si grosolan al realitatii prezente.
O ultima lumanare s-a stins. A venit timpul lampei electrice care inunda incaperea intr-o lumina rece. A venit timpul renuntatii la inca un vis, a venit timpul unei lacrimi, a venit timpul unui adio. Un adio spus copilului, o lacrima varsata pentru realitate, un vis despre un trubadur si o scrisoare, o muza si-o zeitate, un cavaler si un regat.
Un copil, un strigat mut,o mana. Si apare iar imaginea de cliseu cand alergand spre salvare, te indepartezi. Si astfel timpul trece...