duminică, 13 aprilie 2014

Sa dansam

În mijlocul pieței e gol. Câte un om stă ici-colo pe câte o scară, citind ultimele știri pe telefon, sau privind în gol. Este deja mai și afară s-a încălzit. Vântul bate ușor împingând dintr-o parte în alta pagini de ziare căzute pe stradă. Anna coboară din parc, îmbrăcată într-o fustă scurtă, neagră, de bumbac și un tricou alb, dungat. Parul șaten, drept îi e zburlit de vânt și adus peste față. Are ochii caprui, o culoare doar cu putin mai închisă decât cea părului și gene lungi, negre.

În fața ei, pe ultima treaptă stătea un băiat necunoscut, cu ochii pierduți în planșa pe care o desena. Avea părul prins pe jumatate într-o coadă împletită, adusă peste spate, iar ochii negri, fixați asupra desenului. Se apropie de el, iar șuvițele îi alunecă desupra foi. El tresare. Ea zâmbește. Îi întinde mâna și îl trage după ea. Foaia rămâne în urmă și creionul cade cu un mic clinchet, iar mina se rupe peste desen.

"Dansează cu mine"

Mâinile ei se ridică, rotindu-se grațios, se apropie de fața lui, îl ating în treacăt pe umăr și își continuă mișcarea fluidă. O ridică și o învârtește în piruete, apoi se opreste brusc. Mâinile se aruncă violent în aer, capul se ridică, făcand părul sa tresară în lumina prea puternică și melodia începe.
O atingere ușoară pe spatele gol și fug în pași de dans peste scări. Degetele par să înșface aerul și apoi se închid. Mișcarea corpului nu mai e controlata, iar notele - acum sacadate - dau ritmul fiecărui pas.

Între oameni prinși în propriul cotidian, beton și asfalt dansează doi copii mari. Se transformă încet în siluete și dispar printre copaci.

Cineva ridica privirea: "Pentru o clipă am crezut că văd ceva"