Catarata pe pervazul de la fereastra, sta ea. Are silueta prelunga si subtire, parul lung, brunet, piele alba si o privire melancolica, ce face culoarea ochilor caprui si mai pala. Are picioarele stranse sub ea, iar mainile si fruntea ii sunt lipite de sticla.
"E bizar sa fumezi cand afara e ceata."
Fumul se pierde in particulele stravezii, le imbratisaza, se dizolva in ele si dispare, fara a-ti sansa de a-i savura estetica formei descrise.
E o imagine stearsa, ce nu-ti permite sa vezi decat umbre. Siluete nedefinite ca ale celor 2 ce se imbratisaza la coltul strazii. Luna ce mai devreme isi arata clar stralucirea rece, s-a inecat in pacla.
Tigarea dintre degetele ei se consuma incet, prea incet.
Sunete dulci de vioara si pian se impletesc, deseneaza o melodie stranie. Nici nu-si da seama daca e real, sau doar mintea ei creaza si traieste un alt scenariu.
In ceata isi face aparitia incet o mana subtire, feminina ce se misca fluid. Pletele lungi ale creaturii se incurca printre degetele propriei maini, fasii ale rochiei de voal se departeaza de trupul subtire, fragil si rece. Se roteste incet, isi arunca parul pe spate, lasand la vedere un gat lung, alb, si pieptul dezvelilt, deosebit de orice statuie a unei zeitati grecesti.
Isi mijeste ochii, incercand sa distinga macar un detaliu al frumusetii ireale ale entitatii din fata sa. Dar cu cat incearca mai mult, cu atat ea se disperseaza in ceata.
Nu mai raman in urma decat razele reci aruncate de felinarul modern de peste drum. Niciun fluture nu-si cauta o casa in lumina, si nisipul din clepsidra de langa pat si-a terminat scurgerea.
Fata nu mai apare, iar dansul sau hipnotic, ramane in mintea ei ca o intrebare.
"Cat de nebuna sunt?"
Figura himerei ii va ramane mereu necunoscuta.
joi, 24 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu