Vine, dar eu n-o simt. Si ploua afara, si nici asta nu simt. Percep fiecare picatuta ce-mi aluneca incet pe par, pe spate, pe maini, pe frunte, pe pleoape, pe buze, dar.. atat!
N-aud nici plans, nici ras. SI nu ma mai plec in fata ta ca altadata. Fug! Te-aud batand in geam si nu deschid. As vrea.. sa simt ca am nevoie de tine, ca si inainte. Sa te am.. sa ma am inapoi..
Iubito, te vad! Iti ating pielea translucida, de sidef. Simt mirosul ploii in parul tau lung, revarsat pe umeri. In suvitele incolacite in jurul gataului tau scluptat in marmura. Si ochii, ochii tai n-au albastru amiezei de iulie, sunt verde-cenusii, ca adancurile unei ape tulbure. In ei se zbate marea, cresc talazuri, se pierd amintiri.
Tu poti simti, nu?
Eu am uitat. Iubito, invata-ma sa simt iar toamna..
luni, 24 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu