de-a v-ati ascunselea...

Nemiscarea. Ca un somn, ca un film cu vise, rupt, blocat pe o singura imagine.
Apoi vocea. Vocea ei si cantecul. Parul care ii ascundea fata si mersul vostru obsesiv, continuu, circular.. simplu. Si tot vocea ei ce-mi bantuie inca gandurile.

O lovitura, o tresarire, un fior.
Dansul.. a venit timpul dansului. Parul lung, blond, ce mai devreme mangaia fata ei, se misca acum singular, biciuie aerul si pamantul. Miscari fluide, fascinante, oprite brusc de un gest. O mana tremuranda, subtire si totusi masculina, se joaca cu suflul tau infierbantat.
Vocea lui puternica, bruta si totusi blanda iti completa miscarile, in acelasi mod in care o vioara contureaza si continua estetica unei fete feminine.
Te tarasti, te ridici, te opresti, sari, te invartesti, iti lasi parul sa cada pe fata, sa te ascunda, iti retragi mana, te afunzi in cantec.

"innebunitor e dansul fluturilor"

Te ia in bratele sale, si iti acopera ochii deja orbi. Simti pamantul pe piele, cum te acopera, cum te sufoca, cum se intareste peste tine si te ingroapa. Ai murit. Si ea plange.

Vine randul tau copile. Sa-ti arati dragostea, sa o traiesti, sa o plangi. Simti fiorul pasiunii cum te musca, te zdruncina, iti desface carnea de pe oase, te macina, te distruge. Si cazi.. si pierzi.. si mori. Esti acoperit de lut umed, aruncat undeva, deasupra lui.

Apoi vii tu, domnita. Desfatare, admiratie, dorinta, frica naiva. Vrei o viata normala, fara sa-i vezi mediocritatea. E doar frumusetea din oglinda si siguranta rutinei. Nu vezi ce le faci altora. Nu-i intelegi lui nebunia, nu vezi obsesia ce-i straluceste in ochi, simti doar iubirea bolnava, senzatie aproape palpabila. Si mori si tu.. In aceeasi groapa, acoperita de acelasi pamant.

Teluricul ma-nfricoseaza...