A inceput cu un fir de lumina ce trecea timid printre draperiile visinii si se ondula peste perne, pat si covor. A continuat cu un zambet somnoros ce s-a largit in momentul in care am ajuns la fereastra si am privit afara. Alb! Inca o zi alba.
A fost frigul ce imi intepa pielea si fericirea pe care am simtit-o cand mi-am intalnit "fratele". Si pisica neagra ce mi-a iesit in cale si care s-a jucat cu mine. Modul in care s-a apropiat de mine si mi s-a urcat pe umar, in care imi prindea parul cu ghearele si cum rasuflarea ei imi incalzea obrazul.
Am adorat ceaiul negru, cu mult lapte si NU prea mult zahar din Piano, orasul acoperit de noapte si luminat in portocaliu, melodiile de la Artesia, modul in care am fost privita si modul in care mi s-a vorbit.
A fost apoi copilul frantuz care incerca sa ma intrebe ceva, si care a zambit larg in momentul in care a auzit raspunsul in limba natala. M-a bucurat zambetul lui. Mi l-a daruit, l-am primit si l-am pastrat.
Azi am iubit pe rand un zambet, o pisica, o privire, un ceai si un copil haotic. Si te-am iubit continuu pe tine. Azi am iubit.. nemotivat...
Imi pare rau doar ca n-am reusit sa scriu ceea ce am spus mai sus, intr-un mod mai estetic. Richie avea dreptate.. depresia e mai inspiranta din punct de vedere creativ, decat fericirea.
miercuri, 23 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
As numi bucata de mai sus drept suprarealism abstract si asta din cauza ca are mai mult sens pentru tine decat pentru mine ca cititor nestiutor :). Ei e suficient de "estetic" ca sa zic asa...
RăspundețiȘtergereBtw, sa iubesti nemotivat - sau neconditionat? - e o calitate destul de rara..la fete :). Frumos.
poate si una si alta.. uneori
RăspundețiȘtergeree mai frumos asa.. sa nu stii.. sau sa nu intelegi de ce