Nu e nimic!

M-am saturat de o minte goala si de ganduri ce dispar inainte de a le fotografia. Emotiile vin cu portia, cronometrate la secunda. Am nevoie de frica in cantitati letale, nu mai exista altceva care sa trezeasca nimic in mine. Sau daca exista, se ascunde, neaga... tot de frica.

Ma intreb daca masca ce s-a lipit de fata era unsa cu acid, si daca nu a dizolvat deja tot ce era inainte. Care mai e scena? Si care e scenariul piesei? Alegerile se extind si-mi contamineaza mintea si corpul. Le sterg memoriile si le superficializeaza.

Nu ma mai gandesc la nimic. Dar nu pentru ca mi-ar fi frica de confuzia din minte, ci tocmai pentru ca e prea gol. Caut si nu e nimic. Si nu mai vreau sa stau fata in fata cu nimic. Nu vreau sa ma uit intr-o oglinda si sa vad.. nimic.

si acum...

Dorm. Nici nu-mi pot aminti de cand. Realitati sortate pe sertare in biblioteci publice. Vise dosariate si o carte nescrisa. Praf. Prea mult praf. Acces interzis si chei uitate undeva, sub vreun covor.

"Nu stiu daca doare..."

Din cand in cand linia se fractureaza si, la intervale regulate se aude cate-un bipait. Tuburi subtiri ii continua venele si fata ii e acoperita de o masca. Coma tinea deja de 2 ani si 3 luni.

Lumina prea puternica trecea prin perdele si tinea ritmul firelor de praf. Doua asistente stateau langa usa, discutand ultimele mondenitati, oamenii de afara alergau pe trotuar spre serviciu, sau acasa. Masini multe, huruit si zgomot.

Gandurile lor ii asaltau mintea, intrebari patetice, raspunsuri superficiale. Actiuni grabite si probleme cotidiene.. Dorinte absurde si niciun vis. Nicio utopie naiva si subiectiva. Doar realitatile dure ale unei societati pragmatice...

"Oameni vii cu suflet stins..."

3 minute...

O umbra lunga intuneca peretele si trotuarul. Era inalta, cu o silueta subtire si fragila si piele alb-cenusie. Parul lung, inchis la culoare, contrasta cu obrazul pal, translucid. Avea o mana plapanda cu degete lungi ce strangeau o tigara ce se consuma lent si continuu. Fumul se ridica si ii incatusa parca incheietura impodobita cu o bratara de tus. Duce tigarea spre buzele palide si trage un fum... unul singur. Ochii-i intredeschisi fixeaza obsesiv un punct ireal, iar buzele-i despartite tremura.
E frig si ceata. Lumina portocalie de la lampadarul de la coltul aleii nu reuseste sa lumineze decat radacinile iesite din asfalt ale teiului uscat de langa.

***

Priveste in ochii lui ca hipnotizata. E inalt, cu o manta neagra de stofa ce atinge pamantul si par lung, rasfirat pe spate. Mana lui e ca cea a unui pianist. Nervoasa, cu degete lungi si subtiri. Ii simte respiratia in par si caldura corpului desi ii despart mai multi centimetri.

Ii prinde maine intr-a sa si i-o lipeste de obraz. Ii saruta incheietura si ii da drumul.

Isi ridica ochii tulburi spre el, iar valuri scurte de respiratie calda se aud incet, neregulat. Le simte pe gat. Azi nu si-a mai luat esarfa si simte atingerea fiecarui fior.

(candva se va modifica si completa)