Arhitecturi bizare schitate de o parte si de alta a drumului. In noapte, contururile se pierd. Raman ferestre de lumina ce-ti provoaca imaginatia sa jocuri initiatice. In oglinda nimic. Negru mat si absurd. In fata, deasupra orasului, sunt 2 straturi de culoare. De la rosu cenusiu la negru, valul, apropiindu-se, dispare. Mintea e in continuare goala, si melodiile trec pe rand, fara prea mare valva. Fiecare vers e recunoscut, ca facand parte dintr-o poezie repetata de atatea ori incat si-a pierdut sensul..
Candva scriam.. Acum, am gasit intamplator cuvintele si nu le-am recunoscut ca fiind ale mele. Le-am citit asa cum citeam carti despre care nu stiam nimic in afara de numele autorului.
Cand oare a trecut atata timp?
