Simt nevoia unei sedări. O poveste străină, care o va acoperi pe a mea. Ceai fierbinte, pătură și ploaie. Scenariile ideale rămân însă ceea ce sunt de la început: utopie. Buzele au o tentă de sărat și poveștile sunt false. E toamnă doar noaptea și doar din când în când.
Fericirea o trăiesc prin cele mai mici gesturi. Străini, întrebări fără logică și răspunsuri sincere venite exact de unde nu mă aștept. Îmi amintesc vag jocul cu alții, și personaje ipotetice, cu valoare de real. De ceva vreme încerc să-mi amintesc un citat anume. Spune că nu poți și trăi cu adevărat și crea în același timp. Încă nu l-am găsit. Poate cândva..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu