Înainte cred că erau atâtea detalii în minte, încât încercând să prind un anume gând, mă înecam cu restul. Apoi le blocam, înainte de a le înțelege. Și credeam că nu pot simți nimic. Simt fericirea la rație acum. Într-un minut mi se clădesc regate sau sunt aruncată în temnița propriei condamnări.
***
Îmi era dor: de locuri vechi, de vin fiert, de ea, de tine. Străzile sunt ude, iar ploaia și vîntul reci. E noaptea târziu și este gol împrejur. E poate timpul să plec spre gară. Nu știu cu siguranță pentru ce este momentul acesta.
Atunci era pentru noi două pe străzi, pe linii de tramvai. Râsete cu ecou și zâmbete negândite. Persoane ce rămân în mine chiar dacă sunt departe. Chiar dacă nu le vad, sau nu le vorbesc des. Și ceaiul și vinul au arome altfel. Aș vrea să mă opresc, și cu mine să opresc tot. Să iau fiecare detaliu, să-l înțeleg și să-l păstrez în mine. Deși, poate tocmai lipsa altor detalii le face pe cele reținute cu atât mai puternice.
Mă întreb de câte ori mă gândesc la tine. Nu cred că vreau să știu. Numărul mi-ar da impresia unei boli psihice. Aș vrea să îți arăt realitatea mea atunci când e frumoasă. Acum. Să zâmbesc la zâmbetul tău. Știi, numărasem 17. Îți voi scrie altundeva.
"you can always make me smile.."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu