buchetul de liliac alb...

Sunt o criminala. Omor! Nu fara greutate, nu fara regrete, dar omor. Omor sentimente, amintiri si oameni. Mai ales oameni. Ii omor in mine. Merg la inmormantarile lor, fara flori si fara scrisori de ramas bun. Pentru ca inclusiv sentimental sufar de un snobism acut si o mandrie irationala. Doar dupa un timp, cand recitesc scrisori netrimise, imi amintesc ca prin ceata. Si atunci poate ma intorc si las peste buruieni un buchet de liliac. 

  (si titlul nu e ca sa-l intelegeti.. nu acum. Bega e linista noaptea, ma duc s-o vizitez)

later edit: (dupa ascultarea unei simfonii a tacerii langa apa, dupa un ceai si un "wish you were here" in Manufactura, live la chitara)

Atata moarte si resuscitare ma va duce la nebunie candva. Ma intreb uneori cand mint si cand nu.. Pentru ca de fapt, nu voi omori, si nici nu voi uita. Pentru ca nu vreau sa mai neg si sa mai ascund de mine.

Candva ma voi obisnui cu istoria, si atunci o sa iti aduc buchete de liliac alb si zambind, iti voi multumi. Nu voi aseza azi nicio piatra funerara, si nu voi mai face nicio promisiune care sa dureze inca 2 ani..