fila V

Toate schimbarile ce au fost cer o revolta. Cer dreptul la amnezie temporara si la o noua alegere.

Muza a disparut, si fara muza, existenta nu mai are rost. Mediocritatea apare incet, nedorita, dar nevazut acceptata. Doar uneori, cate un cuvant provoaca un ecou cu o rezonanta greu de inchipuit. Trecutul se sterge incet, si fiecare ceata ce se lasa naste alti si alti monstrii ai prezentului. Monstrii ce nu cunosc pudoarea si inocenta, fericirea unui val ce te spala dimineata sau vantul ce-ti rasfira suvitele lipite de fata si gat.

fila IV

"Poate-ai vrea sa-ti amintesti... poate-ai vrea sa intelegi..."

Cate cuvinte? Cate s-au pierdut, nespuse atunci, ingropate acum, imprimate pe hartii ce-si cauta destinul in foc.

"Tu nu stii..."

Si fuga de trecut e sacadata, oprita de remuscari suicidale. Si sunt trezita de emotii adolescentine de care trag din doua parti, sfasiindu-le, sfasiidu-mi propria minte. Uitarea ce-o urasc, uitarea ce-o doresc.

Cea mai persisteta amintire, ce vine in valuri din ce in ce mai mari, ce ma ineaca cu fiecare acord si fiecare flexiune a vocii.

Cum sa stergi visul de atunci oricat de frumoasa ar fi realitatea de acum? Cum sa treci peste gardul ce nu te lasa sa traiesti cu adevarat, cand te simti bine de partea asta?

Tradafirul a ramas rastignit pe perete si mi-e dor de camera mea. Si de cateva minute. Si de discutii lungi de care ma feresc acum. Cum sa ai si trecutul si prezentul? Cum sa te desparti in indragostitiul de utopie si cel fericit?

caut.. schizofrenie..

fila III

Insomniile se transforma intr-o senzatie de rau acut. Aceeasi cu cea ramasa in urma trenului. Cand inchizi ochii si simti ca trec ore, si ii deschizi doar ca sa vezi ca au fost doar 3 minute.

Toate povestile au fost sterse de trairea realitatii, si eu nu stiu sa impartasesc frumusetea din ea. Cu egoism, o pastrez pentru mine, fiecare cuvant, gand sau vis.

si ieri... pierdut in nicaieri

O melodie cu iz de mare si nisip. Cu amintiri din acorduri de chitara si zgomot de valuri. Un rasarit rosu si rece. Respir sarat, il gust, il simt pe piele, in par. Degete ingropate in nisip, cautand bucati de scoica, si apoi tot nisipul acela lipit de piele si imprastiat de vant. Un val il uda si aduce alge moi si firave.

Inainte schimbai noaptea in zi...

fila II

Incipit Vita Nova?

Cat adevar poti gasi in cateva acorduri? Intr-o amintire falsa? Cateva secunde in care mi-am amintit si am inteles.. putin din ce n-ar trebui sa fi uitat.

Renuntarea la un vis, la un gand, la o obsesie. Si cu asta au inceput alte carti, alte dorinte, alte acorduri, alte desene. Inceputul s-a scris peste acel sfarsit, cerneala s-a amestecat si cuvintele au devenit neinteligibile.

Atunci vedeam cartea careia ii lipsea ultimul capitol, si pe care o citeam din nou si din nou, ca ascultand o simfonie careia ii lipsea partitura de final, incercand sa aflu notele lipsa. Candva am inceput sa citesc alta carte si am ferecat coperta peste cealalta. Am aruncat-o undeva, sa n-o mai vad, sa n-o mai citesc.

Si totusi atat de putin a fost indeajuns sa mi-o aduca iar in brate. Si rasfoind-o am citit cateva cuvinte. Si-as citi-o din nou.. si din nou daca asta n-ar insemna sa o ard pe cea de acum.

Si de ce mi-e cel mai frica e ca poate la un moment dat, acum, maine sau peste 5 ani, tot o voi arde. Filele vechi au radacini ce mi-au cuprins fiece particica din interior.

Melodia s-a terminat si nu mai inteleg... Si mi-e frica s-o iau de la inceput..

Nu-mi mai pot aminti cand m-am uitat in proprii ochi din oglinda. Asta dupa ani intregi cand fixam imaginea obsesiv, zi de zi.

As vrea sa nu, dar realizez ca am ales deja..

fila I

Care abandon? In ce? Arta e departe si muza nu exista. Prezentul se dilata si eu uit sa mai scriu; imi traiesc ziua in asteptare, cu zambet si nervozitate pana la primul semn. Am nevoie de cuvinte si de dileme. Am nevoie de coloane si de statui si de mutenia lor. Vreau sa aud propriile soapte ce mai au putin si mor sufocate de ignoranta tipatului vulgar, nici el bagat in seama.

Nu poti sa si creezi, sa si traiesti. Si eu acum traiesc. Dar ma intreb, cum aleg?

16 sau 17...

Versuri ce de prea mult nu le-am mai ascultat. Desene in carbune si scrisori inca netrimise. Ultimul tren de azi si ultimul tramvai spre casa. Liliacul se usuca deja si Bega e intunecata.

Ceva a adormit in mine si de fiecare data cand incerc sa ma apropii de patul unde ea a lesinat ma lovesc de sticla si gheata. E somnul din care prea rar ma mai trezesc. Prea abrupt si cu un soc prea mare, dar prea scurt. Urmeaza doar cateva minute de o haotica luciditate si apoi ca indus de-un pumn de somnifere, urmeaza visul. Amnezie.

Vreau o palma, o ciupitura, vreau sa se termine coma si vreau inc-o criza de identitate.