candva.. fara sens

Arhitecturi bizare schitate de o parte si de alta a drumului. In noapte, contururile se pierd. Raman ferestre de lumina ce-ti provoaca imaginatia sa jocuri initiatice. In oglinda nimic. Negru mat si absurd. In fata, deasupra orasului, sunt 2 straturi de culoare. De la rosu cenusiu la negru, valul, apropiindu-se, dispare. Mintea e in continuare goala, si melodiile trec pe rand, fara prea mare valva. Fiecare vers e recunoscut, ca facand parte dintr-o poezie repetata de atatea ori incat si-a pierdut sensul..

Candva scriam.. Acum, am gasit intamplator cuvintele si nu le-am recunoscut ca fiind ale mele. Le-am citit asa cum citeam carti despre care nu stiam nimic in afara de numele autorului.

Cand oare a trecut atata timp?

incoerenta

Rar ma mai trezesc. Prea rar intalnesc clipe de luciditate printre stres si amuzament. Si atunci mi-e rau fizic. Sunt momente traite prin goluri in stomac si palme mentale. Din cand in cand, cateva fraze ale lui Paler, si imagini cu caini turbati. Degete dureroase si prima melodie de la Iris.

Fuga de responsabilitati, fuga de alegeri, fuga de viitor. Marea si visele sunt prea departe. Nici oglinda nu poate fi simtita. Atingerea e seaca. Foamea de sentiment nu poate fi satisfacuta: mereu imi apare in minte o alegere veche. Anul asta am uitat, m-am ingropat in realitate.

In momentul in care crezi ca ai invatat sa simti, defapt ai ajuns la un pas de a uita totul.

"Mai e mult pana infloresc liliecii.."

nedefinit.. la ce ma gandesc acum?

Abia tresar, dar fara sa inteleg nimic. E doar o mica strangere in piept, de cateva secunde, ce apoi se dizolva de parca nicicand n-ar fi fost..

Am mai zis ca mi-e frica de viitor, nu? Nu mai vreau sa aleg, si nu mai vreau sa plec. Vreau timp sa ma intorc la mine. Vreau timp sa ma joc cu ea si timp sa invat sa cred orbeste, in ciuda oricarei intrebari ce-mi vine in minte.

Vine Craciunul, nu? Si pentru asta stam cu zilele in bucatarie.. si facem curatenie.. si avem grija sa fie totul perfect. Si ne plangem in toate acele zile de cat de greu e, dar e bine asa, pentru ca in ziua accea va fi totul cum trebuie. Dar nimic nu trebuie, si mai ales, nu asta. Pentru ca apoi vine si ziua mult asteptata, cand oricum stam ca pe ghimpi, sa nu apara vreo scama, sa nu existe ceva ce strica aparenta perfectiune.

Stiti ce? Perfectiunea voastra e o masca. Si fericirea nu exista. Nu sta nici in 10 tipuri de mancare, nici in brazi de 2 metri, nici in canapele fara cute. Si eu m-am saturat sa stau nemiscata, ca de portelan in casa voastra de papusi.

Ah.. si nu mai vreau sa fiu intrebata ce-mi doresc de Craciun. Vreau sa fiu surprinsa dimineata cand deschid cutia, atat. Pentru ca ce-mi doresc, nici macar eu nu-mi pot oferi.

this year? destination: anywhere...

Nu e nimic!

M-am saturat de o minte goala si de ganduri ce dispar inainte de a le fotografia. Emotiile vin cu portia, cronometrate la secunda. Am nevoie de frica in cantitati letale, nu mai exista altceva care sa trezeasca nimic in mine. Sau daca exista, se ascunde, neaga... tot de frica.

Ma intreb daca masca ce s-a lipit de fata era unsa cu acid, si daca nu a dizolvat deja tot ce era inainte. Care mai e scena? Si care e scenariul piesei? Alegerile se extind si-mi contamineaza mintea si corpul. Le sterg memoriile si le superficializeaza.

Nu ma mai gandesc la nimic. Dar nu pentru ca mi-ar fi frica de confuzia din minte, ci tocmai pentru ca e prea gol. Caut si nu e nimic. Si nu mai vreau sa stau fata in fata cu nimic. Nu vreau sa ma uit intr-o oglinda si sa vad.. nimic.

Who am I to disagree?

Cuvintele nu mai au niciun sens. Scenariile nu exista si emotiile au disparut. Tipetele nu se aud, si zambete false si arogante isi fac prea repede loc pe fata. Amintirile nu mai ajung la mine. Dorinte prea practice si lipsa unor idealuri. Azi ar trebui sa fie zi de viciu si rateuri. Lipseste si una si alta. E doar realitate si prezent. Fara ganduri. Gol si superficial.

Some of them want to use you 

Some of them want to get used by you 

Some of them want to abuse you 

Some of them want to be abused

fila IX

Vreau sa deschid gura si sa strig. Dar vocea se rupe inainte de a se auzit macar o fractiune dintr-un sunet. Imagini imi aluneca prin fata ochilor fara sens si fara accent. Un culoar lung, o melodie, par moale si o emotie. Nu-mi place sa stagnez. Pentru ca atunci uit, si nu mai am nimic. Dar si atunci cand merg mai departe e poate degeaba. 

Azi vreau subiectivism, ceai si pat cald cu perne moi. Si o poveste frumoasa. Nu mai vreau nicio frantura de ambitie sau de viitor. Azi vreau sa raman blocata nicaieri si sa visez la nimicuri... nimicuri importante. Azi mi-e dor si nu stiu de ce. 2 ani jumatate.. si inca alti 3 jumatate. Mi-e dor de poezii pe care am uitat sa le mai caut, de carti pe care le-am lasat pe raft ca sa-mi indeplinesc o ambitie. Azi le vreau pe toate si le regret lipsa. Simt vinovatia indepartarii mele de mine. 

"forever autumn..."

O toamna fara arome si fara fascinatii. Alegerile sunt totdeauna gresite. Si primul da, si primul nu. Mai ramane scufundarea in orice idee ce-ti poate ocupa mintea si superficialitatea data de fuga continua. E frig, prea frig. Si prea lumina. Vreau sa dorm pentru 2 zile. Nu mai vreau program. Nu mai vreau solutii. 

Ar fi indeajuns o plimbare solitara in ploaie si muzica mea. O cafenea uitata de timp si o ciocolata calda. Un fotoliu prea mare si sentimentalism. Privire pierduta intr-un punct fix, ireal, si fum mentolat de tigara. Si tu.. mereu tu. Atunci, acum.. mereu. Aceea a fost romanta mea. Singura adevarata. Singura care se intoarce mereu. 

fila VIII

Vreau, trebuie sa scriu ceva... am impresia ca daca n-o fac, o sa uit cine sunt. Si o sa uit orice parte din mine care inca imi place.. o sa se dizolve complet in realitate. Si as vrea sa renunt la ce tocmai am inceput, dar imi pare deja prea tarziu. Si ar fi doar un an, dar mereu dupa un an e prea tarziu.

 

Vreau pe cineva care sa ma traga inapoi de fiecare data cand alunec. Pentru ca am uitat si de palme mentale si de visuri. Am uitat cati ani am si unde sunt. Sau ce fac si ce aud. Ceva e incomplet si oricat as incerca, de fiecare data cand il caut, imi scapa si nu vad decat dare de ceata. 

Dar daca ma trezesc acum, o sa cad altundeva. Incep sa dezvolt dubla personalitate, si niciuna din ele nu o accepta pe cealalta. Una incepe cu un cantec, cealalta cu o imagine colorata. Una e un vis, cealalta o ambitie. Si acum vreau visurile inapoi.