"Wrong way on a one way track..."
Mă întorc la 17. Confuzii sentimentale și etice. Nu știu dacă palma e adresată mie sau propriului orgoliu. Nu pot recunoaște în totalitate nici față de mine, pentru că alegerile nu mai sunt în totalitate ale mele. Trăiesc sub impresia că fac ce trebuie, deși urăsc senzația. Zâmbesc incoerent și aleg să nu mă gândesc.
Când vine vorba de alegere între rațiune și simțire gândesc înainte de a alege, dar nu găsesc răspuns. Răspunsul e singular, și totuși de neacceptat. Atât l-am evitat încât nu îl mai știu. Sunt mai sinceră cu tine decât cu mine. Nu aleg, nu fac față, ci doar ignor. Un fel de fugă negată continuu, până la următorul punct de sprijin. Nu știu ce ar fi trebuit să fii. Azi mi-e dor de lipsa ei, dar mă obișnuiesc încet.
Siguranța e o idee atât de ireală încât nu o pot întrevedea.
Mi-e dor de trenuri. Ce pleacă, sau ce vin. Două melodii, și emoții ce nu le pot prezenta în cuvinte. Vreau ceai, amețeală, iarnă și gândire goală. Muzică și neclarități mentale orientate spre exterior. Documentare si cunoștiințe obținute în final. Fără efecte adverse și fără alegeri nedorite.
Să nu alegi e totuși o alegere?
E o nealegere, expresia filosofica a starii de mahnire care insoteste temerea ca "n-ai de ales" si care stii ca nu poate dura la nesfarsit.
RăspundețiȘtergereZambetul incoerent e probabil cel mai sincer zambet.