Sacrul

"Sentimentul e totul, numele nu-i decat sunet si fum"
Rudolf Otto a considerat acest citat al lui Faust ca fiind nevalabil cand vine vorba despre crestinism. De ce? Pentru ca aici se presupune ca "nume" e egal cu "concept", el vazand superioritatea unei religii in claritatea conceptelor, a preciziei si a cunoasterii transcendentului, constituind astfel un ansamblu perfect, devenind deci superior oricarei alte forme teiste.

Dar daca ne-am intoarce la vorbele lui Faust, religiile minoritare ar urca pe aceasta ierarhie a sacralitatii si a superioritatii, conceptul rational fiind invins de sentimentul de credinta in absolut.
Totul pare a se rezuma la cat de pregatit intelectual este cineva. Privind prin prisma opaca a rationalului devenim incapabili de a deslusi finetea unor firave aluzii sustinute doar de idei irationale si conduse de o logica subiectiva.

Folosim prea usor si prea vag cuvantul "sacru". Sacrul nu are o definite clara. Lui i-au fost in mod sarac atribuite sensuri ca "bun", "moral", "perfect", dar valoarea lui intrinseca depaseste cu mult aceste apelative seci. Eu nu vad sacrul ca pe un cuvant totalmente rational. Il vad avand baza, pilonii de sustinere irationali si imateriali, rationalismul cu care este caracterizat uneori fiind doar o fada linie undeva, la capatul sau.

Si nu, ce am scris mai sus nu se vrea a avea o logica, sau a duce la o idee clara.
La urma urmei sunt de acord cu o oarecare parte pe care a scris-o Otto, desi nu pot descrie ceea ce inseamna un cuvant: "Sacrul este viu in toate religiile si constituie partea lor cea mai intima".