Versuri ce de prea mult nu le-am mai ascultat. Desene in carbune si scrisori inca netrimise. Ultimul tren de azi si ultimul tramvai spre casa. Liliacul se usuca deja si Bega e intunecata.
Ceva a adormit in mine si de fiecare data cand incerc sa ma apropii de patul unde ea a lesinat ma lovesc de sticla si gheata. E somnul din care prea rar ma mai trezesc. Prea abrupt si cu un soc prea mare, dar prea scurt. Urmeaza doar cateva minute de o haotica luciditate si apoi ca indus de-un pumn de somnifere, urmeaza visul. Amnezie.
Vreau o palma, o ciupitura, vreau sa se termine coma si vreau inc-o criza de identitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu