Momentele fericite se dau la ratie. Le traiesti tocmai atunci cand rutina si-a gasit spatiu de ridicat arhitecturi grotesti in tine. Vin doar ca sa darame pilonii si sa lase un haos si o oboseala si mai mare. Nu vreau calm mental si nici obiectivitate sau ratiune in decizii. Vreau sa cred fara niciun pic de indoiala si sa nu intreb. Existenta fara definitii.
Gandurile contradictorii exista pentru torturi lungi si incete.
Mi-e frica sa nu uit si momentele astea. Pe altele le-am uitat desi nu am crezut ca e posibil. Se sterg incet fara nicio sansa sa se transforma intr-un tatuaj permanent. Doar cuvintele mai amintesc uneori cate o seara. Simt nevoia sa cred ca imaginile pot ramane infierate in tine.
"Nu stiu..."
