Abia tresar, dar fara sa inteleg nimic. E doar o mica strangere in piept, de cateva secunde, ce apoi se dizolva de parca nicicand n-ar fi fost..
Am mai zis ca mi-e frica de viitor, nu? Nu mai vreau sa aleg, si nu mai vreau sa plec. Vreau timp sa ma intorc la mine. Vreau timp sa ma joc cu ea si timp sa invat sa cred orbeste, in ciuda oricarei intrebari ce-mi vine in minte.
Vine Craciunul, nu? Si pentru asta stam cu zilele in bucatarie.. si facem curatenie.. si avem grija sa fie totul perfect. Si ne plangem in toate acele zile de cat de greu e, dar e bine asa, pentru ca in ziua accea va fi totul cum trebuie. Dar nimic nu trebuie, si mai ales, nu asta. Pentru ca apoi vine si ziua mult asteptata, cand oricum stam ca pe ghimpi, sa nu apara vreo scama, sa nu existe ceva ce strica aparenta perfectiune.
Stiti ce? Perfectiunea voastra e o masca. Si fericirea nu exista. Nu sta nici in 10 tipuri de mancare, nici in brazi de 2 metri, nici in canapele fara cute. Si eu m-am saturat sa stau nemiscata, ca de portelan in casa voastra de papusi.
Ah.. si nu mai vreau sa fiu intrebata ce-mi doresc de Craciun. Vreau sa fiu surprinsa dimineata cand deschid cutia, atat. Pentru ca ce-mi doresc, nici macar eu nu-mi pot oferi.
this year? destination: anywhere...