M-am saturat de o minte goala si de ganduri ce dispar inainte de a le fotografia. Emotiile vin cu portia, cronometrate la secunda. Am nevoie de frica in cantitati letale, nu mai exista altceva care sa trezeasca nimic in mine. Sau daca exista, se ascunde, neaga... tot de frica.
Ma intreb daca masca ce s-a lipit de fata era unsa cu acid, si daca nu a dizolvat deja tot ce era inainte. Care mai e scena? Si care e scenariul piesei? Alegerile se extind si-mi contamineaza mintea si corpul. Le sterg memoriile si le superficializeaza.
Nu ma mai gandesc la nimic. Dar nu pentru ca mi-ar fi frica de confuzia din minte, ci tocmai pentru ca e prea gol. Caut si nu e nimic. Si nu mai vreau sa stau fata in fata cu nimic. Nu vreau sa ma uit intr-o oglinda si sa vad.. nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu