Mi-e frica sa rostesc cuvintele. Mi-e frica sa nu para goale, sau sa intelegi mai putin decat simt.Sa nu fie banale. As vrea sa fie nevoie sa sacrifici ceva la care tii, de fiecare data cand deschizi gura sa-i spui...
Sa pierzi, sa te doara, dar sa nu schimbi asta. Altfel, nu mai stii sa apreciezi cuvintele, uiti sa le mai simti. Ajung sa faca parte din viata ta, la fel ca banalele reclame de pe garduri. Daca acum ni s-ar pecetlui buzele am afla poate sa le iubim iar, si sa le regretam.
Eu nu sunt in stare sa rostesc cuvinte desi cred, cred nemasurat in ele.
Si totusi le rostesti in scris cu atata hotarare..
RăspundețiȘtergereIn scris nu le spun nimanui. O scrisoare netrimisa, dar publicata, nu mai e o scrisoare.
RăspundețiȘtergereSi, de fapt, nici in scris nu apar, n-am gasit niciodata exprimarea perfecta pentru ce am avut in mine. Si uneori, perfectiunea e singurul lucru pe care il pot accepta pentru "destinatar"..
Am impresia ca cheia acestui mister e "destinatarul"...
RăspundețiȘtergere