duminică, 29 noiembrie 2009

3 minute...

O umbra lunga intuneca peretele si trotuarul. Era inalta, cu o silueta subtire si fragila si piele alb-cenusie. Parul lung, inchis la culoare, contrasta cu obrazul pal, translucid. Avea o mana plapanda cu degete lungi ce strangeau o tigara ce se consuma lent si continuu. Fumul se ridica si ii incatusa parca incheietura impodobita cu o bratara de tus. Duce tigarea spre buzele palide si trage un fum... unul singur. Ochii-i intredeschisi fixeaza obsesiv un punct ireal, iar buzele-i despartite tremura.
E frig si ceata. Lumina portocalie de la lampadarul de la coltul aleii nu reuseste sa lumineze decat radacinile iesite din asfalt ale teiului uscat de langa.

***

Priveste in ochii lui ca hipnotizata. E inalt, cu o manta neagra de stofa ce atinge pamantul si par lung, rasfirat pe spate. Mana lui e ca cea a unui pianist. Nervoasa, cu degete lungi si subtiri. Ii simte respiratia in par si caldura corpului desi ii despart mai multi centimetri.

Ii prinde maine intr-a sa si i-o lipeste de obraz. Ii saruta incheietura si ii da drumul.

Isi ridica ochii tulburi spre el, iar valuri scurte de respiratie calda se aud incet, neregulat. Le simte pe gat. Azi nu si-a mai luat esarfa si simte atingerea fiecarui fior.

(candva se va modifica si completa)


sâmbătă, 28 noiembrie 2009

de ce am mereu tigari la mine..

Prima data e mereu dulce. Tin tigarea intre degete si o privesc cum se consuma incet. Al v-lea fum si deja e amara.. n-am stiut cand sa ma opresc.
De-acum nu mai fumez. Doar o tin absenta intre doua degete si o privesc pana realizez ridicolul situatiei. Si atunci o iau si ma joc. Cred ca n-am nevoie de nicotina. Sau de tigara. Am nevoie doar sa o vad cum se mistuie incet, cum se transforma in nimic mai mult decat scrum.
E ca o dependenta vizuala. Sa stau, sa privesc, sa ma pierd in arabescurile imperfecte ce le descrie in aer. Sa uit... sa uit tot.
Ma intreb uneori daca nu tin tigarea intre degete doar pentru ca mi-e dor de mirosul tau atunci cand ti-ai trecut varful degetelor peste buzele mele..

marți, 17 noiembrie 2009

nu mai e nimeni..

Sa ridice mana cel pe care nu l-am dezamagit vreodata!
Sa ridice mana cel care a crezut in mine si nu i-au fost inselate asteptarile!
Sa-si dezlipeasca acum buzele si sa ma apere de propria judecata! Sa ma lase sa ma invelesc in cuvintele lui si sa-mi ia patura din cap fara sa ma sperie.

luni, 9 noiembrie 2009

Nimic

Remember, my child: without innocence the cross is only iron, hope is only an illusion and Ocean Soul's nothing but a name...

***

De unde dorinta obsedanta de decandenta si repulsie? Din "calitatea" de a fi o mangusta imperfecta? Din nebunie?
Uneori mi-as dori sa fiu capabila sa ating cel mai de jos prag posibil, sa simt dezgustul tuturor, tocmai pentru a putea incerca sa gasesc undeva si persoana care, pusa in fata acestui sacrilegiu, sa reusasca sa vada ultima urma de inocenta ramasa.
Mi-e frica de repulsia si ambiguitatea ce le simt fata de mine. Ma sperie ce simt pentru tine. Ma inec, dezgustata de propria reactie si acceptiune.
Mai jos decat un copil inapt.. nu e doar prostie, ci si o lamentabila incercare de a arata ce e mai rau in mine...

***

De ce nu sufar de nebunie?
Copil.. copil pierdut ce n-ai invatat sa cresti..
Sau poate da.. ca intr-o Antigona moderna, vei lasa sa arda pe altar...
O alta drama a lui Rigolleto mi-ar sodomiza oare suflul?