citat

tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult
tocmai acum am mintit-o...

tocmai acum.. orbesc..
(*ea - Nichita Stanescu, Epica Magna)

nimic impresionant

Nu te-as sfatui sa-ti pierzi timpul citind aberatiile de mai jos.
---

Linii albe si negre se intalnesc si se departeaza in fata ei. Ochii le urmaresc si obosesc.. Se roteste si se impiedica.. cade si se ridica.. si cade din nou! Respiratia ei sacada se aude nefiresc.
Mana subtire lasa urme pe oglinda, vasul de langa se clatina si cade.. Bucati de portelan peste tot. Caderea lor provoaca un scartait ireal, ca de ghilotina ce decapiteaza statui de sticla. Apa se prelinge pe gresie. Aluneca! pumnul ei loveste peretele si se retrage de durere. a atins un ciob de portelan si sangele ii curge intr-un firisor subtire si fierbinte din palma spre cot. Darele ingheata incet, amortindu-i mana. Manjeste gresia si tricoul ei alb. Se ridica si se plimba in deriva prin incapere. Ochii ii goi de orice sentiment. Picioarele se lovesc inconstient de cioburi ascutite si marginile peretilor.
-Alege, alege! Decide!- Pumnii i se incordeaza, unghiile ii scrijeles pielea subtire a palmei.
-Decide ce vrei!-
Aude obsesiv aceeasi comanda rece. Aceeasi tonalitate omogena constituie pentru ea o adevarata picatura chinezeasca.
Un urlet se aude! o lacrima cade pe gresia rece, altele i se intalnesc sub barbie si aluneca incet pe gat in jos, desenand o urma sarata. Se opreste in fata cazii si da drumul la apa. Asteapta cu ochii pironiti la robinetul de metal. Apa a ajuns la marginea de sus.
Mintea ei deja se joaca, ii rascoleste toate stertarele simtirii si constientei. Fiecare gand ratacit ii e combatut de un altul. Antinomii fara sfarsit isi fac loc in tulburarea ei.
-Alege ce vrei!- Sta in coltul incaperii in timp ce apa depaseste incet marginea cazii si inunda podeaua. Ii atinge rece picioarele. Un fior o face sa tremure. O criza de plans apoi si liniste. Clipeste, buzele i se intredeschid usor. Isi da parul de pe fata si ingana un cantec. Propria voce suna straniu. O criza de ras o apuca dintr-o data.. Se ridica si porneste spre usa, dar aluneca pe gresia uda. Cade in mijlocul bucatilor ascutite. Ridica mana dupa un prosop ce si-l pune in jurul mainii. O ustura, dar nu baga de seama, parca n-ar fi rana ei. Sprijinindu-se incet de chiveta, se ridica si priveste in oglinda. O imagine necunoscuta, cu ochi straini, o priveste.
"Cine e ea? Cine e acolo?" -Alege! Alege-
"nu, eu nu sunt nebuna! nu e nimic"
O migrena o apuca, aude certurile vecinilor de alaturi, aude copii ce plang in apartamenul de deasupra. Aude viata cum curge in jurul ei. Pumnul ii loveste oglinda. Nu se sparge.. Si loveste.. loveste pana o crapatura deformeaza imaginea necunoscutei din fata ei. Apuca un pahar si-l arunca. Bucati taioase cad pe jos si in cada plina cu apa.
-Fa-ti alegerea Seanna!- Ideea unei mediocritati fericite ii ocupa mintea. Ea va reusi sa aiba o sluja, o familie, o viata.. Fara griji, fara ganduri. -Ai ales, ai ales-
"Nu, eu nu aleg, eu nu mai aleg!"
Nebunia o castiga iar! Eu, eu nu o sa fiu asa! Ia rujul in mana si-i picteaza buzele rosii. Respiratia ei abureste oglinda.
-Nu decizi nimic? Nu poti sa nu decizi!-
Isi aprinde o tigara si se ascunde in cada. Apa rece ii strabate trupul ca un curent electric, inghetand-o. Se ineaca de la primul fum. Mana ii atarna pe marginea cazii, iar capul ii e lasat pe spate. Fumul de tutun ii inunda narile, dandu-i o senzatie de strangulare. Sangele continua sa-i curga incet din micile taieturi de pe corp desenand arabescuri slabatice in apa plina de cristale de sticla. Un paianjen e in coltul opus. Nu are nici foaie, nici stilou cu ea. Calimara e in camera de alaturi, varsata pe parchet.. Mai tarziu trebuie sa faca ordine. Realitatea o sa-i bata la usa doar. Ochii ii sticlesc din nou si orice gand o paraseste.. Poate o alta criza ii va fi fatala. "Sper ca o alta criza imi va fi fatala!"

-Decide-ti destinul nebuno!-

Cu prima atingere, am murit din nou

Ti s-a intamplat sa te minti uneori atat de mult, incat sa uiti ce e adevarat si ce nu?
Sa visezi atat de mult, incat sa nu mai poti deosebi realitatea de iluzie?
Sa creezi atatea scenarii si sa traiesti atat de putin, incat primele sa fure locul vietii?
In noaptea asta am vazut iar marea, i-am simtit gustul sarat in gura si algele alunecoase pe piele.
Si in singuratatea rasaritului am murit din nou. Doar la ceasul cand soarele doarme ma ridic din patul mortii si-mi traiesc nebunia. Doar atunci, ascunsi in noapte, te ating si nu te sfarmi.

***

Corabia ta e in port. Oglinda s-a crapat la caderea ancorei. Imaginea s-a frant.

ea ar fi Hymera..

As ciopli in mine propria capodopera. Dar mi-e frica sa nu renunt! Sa nu pierd cararea pe care ar trebui sa merg. Nici nu-mi dau seama cand am inceput sa folosesc cuvantul "trebuie", cert e ca o fac, desi inca imi provoaca repulsie uneori. Ori, il accept pentru ca nu cred in ceea ce spun. E o tendinta inefabila de a porni pe un drum, desi tanjesc dupa un altul. Ca o resemnare neacceptata inca. O minciuna nedeclarata.
Cred ca in final va fi doar o mediocra statuie cu veleitati de geniu.

***

E ceata, nu se vede decat o pacla gri, asezata pe strazile umede. Lumina felinarelor cade portocalie.

***

As creea din mine o capodopera a vietii. Ma bantuie gandul creatiei, sapa in teroarea mea si ameninta.
I-as desena fiecare contur, as umbri cu mina creionului fiecare parte neatinsa de lumina. As modela in degetele ei gratia lui Apollo, i-as picta fata in nuantele unei tragedii ascunse, i-as aduce in ochi toata nostalgia, i-as frange inima in bucati ascutite ce taie adanc. As crea-o pe ea, uitand de mine. Ar trai fara a avea stiinta de aceea ce s-a jucat cu nebunia ei in lut, stergandu-si identitatea odata cu ultima respiratie daruita statuii de praf. As distruge conceptul capodoperei umane inainte de a-l intelege.
Eu.. nici macar nu stiu de unde sa incep...

Sau poate e doar in mintea mea...

Gasesc in faptele tale cuvintele adolescentului din Eliade. Sau poate doar mi se pare mie. Oricum, cert e ca simt o gelozie muta - singura pe care mi-am permis-o vreodata - asupra gandurilor si personajelor sale. Ca si cum ai fi el, iar eu, cel mai mediocru caracter. Dar poate e totul doar in mintea mea, si acum gandesc fraze anapoda strivite de somn si dimineata.

Ieri am pierdut ultima zi de vara - 1 sept -

Ieri era mai... mai toamna ca azi.
Ieri ii simteam suflul rece si norii de cenusa cernandu-se asupra mea.
Ieri am inghetat si m-am ascuns sub patura, azi stau trantita in fanul uscat.
Ieri asteptam toamna cu o voluptate abia stapanita iar azi.. mi-e frica.
Ieri stiam ca urmatoarea vara va aduce cu ea inca un an ce-a trecut.
Ieri trageam de ea, incercam sa-i lungesc secundele, dar ele se scurgeau din pumnii mei, ca apa.